Când eşti proprietară a cafenelei Play, îţi poţi permite orice bizarerii să bei. Aşa îşi luă Adela un Pepsi blue odată şi merse-acasă iute, să beie sticla toată. (Nu, nu putea să-şi toarne la masă, în local: ar fi crezut clienţii că-i spirt medicinal.) Golind Adela sticla într-un pahar cu zor, vărsă o cantitate dintr-însa pe covor, şi-n clipa următoare nefericita fată privea-mpietrită pata prea bine conturată. Ea, ce sărea ca arsă de cum zărea o scamă, să vadă ditai pata? O, cerule, ce dramă! Să care ea covorul la curăţătorie? Ah, crudă-i fuse soarta! Ce dramă? Tragedie! Adela, consternată de odioasa crimă, îşi zise-n gând cu jale, schimbând şi ritm, şi rimă: „Mi-ar trebui o mie de ani să frec la el, să stau să bat mătănii cum bate o sihastră, şi nici atunci nu-i sigur dac-am scăpa-n vreun fel – eu de dureri de şale, el de culoare-albastră!“. Şi cum privea aiurea, cu inima infirmă, găsi trecut pe sticlă un număr de la firmă.
- O pată blue de Pepsi mi-a maculat covorul, nu iese nici cu Cillit şi nici cu bătătorul, şi ca să-l fac să fie la loc imaculat, soluţia e una: să-l duc la curăţat. Dar n-o să iau în cârcă un ditamai covor, refuz să mă închipui în rol de salahor!
Ei, n-o să poarte razna povara în spinare, căci vocea de la firmă îi spuse, răbdătoare, formule şi substanţe şi tot ce trebuia, tot ce conţine sticla de Pepsi blue în ea. Adela, conştiincioasă, le puse pe hârtie şi cu hârtia merse la curăţătorie. După tejghea, un nene cu alb halat pe el citi expert fiţuica, se concentră niţel şi-şi întrebă clienta ce tremura să moară:
- Dar ce vopsea scăparăţi din mână, domnişoară?