Prima oară şi întâiaşi dată când românii îşi aleseră preşedintele fu pe 20 mai 1990, zi care coincise, în mod deloc surprinzător, cu prima alegere a lui Ion Iliescu în funcţia de şef al statului. Ziua alegerilor fu însă doar un punctuleţ pe harta unei lungi campanii electorale, care începuse încă de prin ianuarie şi avea să se termine, culmea, pe la sfârşitul lui iunie, după mineriada de rigoare. Iar campania aia fu cam primul test pentru făcătorii de lozinci electorale, în lunga lor evoluţie dinspre „Ole, ole, Ceauşescu nu mai e“ şi „De ce le e frică nu scapă“.
Pentru cei care deschiseră mai târziu televizoarele, trebuie să reamintim că, în 1990, se duelară pentru preşedinţie fesenistul Iliescu, ţărănistul Raţiu şi liberalul Câmpeanu. Iliescu intră în campanie în stil oarecum american, adică în echipă cu Petre Roman, cel anunţat ca fiind viitorul premier. Privind retrospectiv, mai că nu înţelegem cum de obţinu Iliescu optzeci şi ceva la sută, când adversarii lui fură mânaţi în luptă de sloganuri mobilizatoare precum:
Cine-a stat cinci ani la ruşi
Nu poate gândi ca Bush!
Iliescu, fii boier,
Du-te şi te fă miner!
FSN dacă votaţi
Trandafiri o să mâncaţi!
FSN, FSN,
Du-te în URSS!
Zoe, fii bărbat:
Petre Roman te-a trădat!
Iliescu şi Brucan,
Secera lângă ciocan!
Ceauşescu, nu fi trist:
Iliescu-i comunist!
Ole, ole, ole, ole,
Frontul ăsta ce mai e? PCR!
Am visat, am visat:
Terorişti n-au existat!
Pregătiţi un avion
Pentru Petre şi Ion!
Iliescu, du-te-acasă,
C-ai nevasta canceroasă!
De partea cealaltă, tabăra fesenistă se agită pe versuri ceva mai proletare, dar care se dovediră mai eficiente:
Iliescu, te votăm,
Te votăm cu toţii,
Ca să moară de necaz
Leneşii şi hoţii!
Iliescu, te votăm,
Te votăm tot neamu’,
Ca să moară de necaz
Raţiu şi Câmpeanu!
Liberali şi ţărănişti,
Puneţi mâna şi munciţi!
Iliescu, nu uita,
Muncitorii toţi te vrea!
Ţărănişti în blugi şi geacă
Care n-au văzut o vacă!
Raţiu şi Câmpeanu
Să treacă Oceanu’!
Raţiu şi Câmpeanu
Ne-au tăiat elanu’!
Boşorogii fără dinţi
Vor s-ajungă preşedinţi!
Singurul slogan care rămase însă în istorie nu îi avu în vizor pe niciunul dintre cei trei candidaţi, ci pe chipeşul viitor premier fără gât, viitor demisionar fără gât, viitor şef de partid fără gât, viitor analist politic fără gât, viitor divorţat fără gât. Lui îi adresară textilistele de la APACA o strigare atât de fierbinte, încât ca s-o reproducă pe la televizor şi prin ziare, jurnaliştii de atunci fură nevoiţi s-o modifice niţel şi s-o aducă în forma asta:
Nu vrem Kent, nu vrem valută,
Doar pe Roman să ne...
spună noapte bună!