Marţi, în Ediţie Specială, Eugen Neagoe mai-mai să cadă în genunchi în faţa cititorilor – să vină pe stadion la meciul cu CFR. Mititelu tot aşa, să ajutăm viitoarea echipă FC Drobeta, că e meci în Cupă, că e greu, că câr, că mâr. Mă, şi acum lume veni la meci, şi multă, cam cât fu la ăla cu Dinamo. Însă Adrian nu se mulţumi cu atât, vru şi mai multă şi nu-şi dori ca derbedeii ăia din peluza de sub tabelă să-i zică iar cuvinte care încep cu „mui“ şi „sug“. Aşa că se gândi el să îmbine utilul cu plăcutul, şi vedeţi imediat ce suporteri inimoşi aduse pe stadion.

Adrian cel cu pupilele sensibile se află de mult timp în conflict cu suporterii de la cele două peluze ale stadionului „Oblemenco“. Ăştia îi strigă că dădu meciurile cu Vaslui şi Steaua, că-i vându pe Bornescu şi Ionescu la rivalele de moarte, cam tot ce făcuseră Neţoiu şi Staicu, numai că Mititelu mai şi mută echipă la Severin, reuşind să le dea jet finanţatorilor de dinainte. Aşa... Să revenim la meciul cu frânarii din Kolosvaros!

Cei mai suporteri dintre bagabonţi

Probabil inspirându-se din opera războinicului luminii, care foloseşte soldaţi întunecaţi la faţă, Adrian al nostru se gândi el ce se gândi şi făcu la fel ca al său idol. Un grup de 20 de oameni (nu suporteri) ajunseră la meci cu o jumătate de oră înainte de început, fideli, nu aşa... Ultraşii, ăia care se duelează de la distanţă cu Mititelu şi, la Timişoara, şi corp la corp, îi găsiră pe ăştia 20 în peluză chitiţi pe treabă. Aceşti domni întunecaţi la obraz fură foarte împăciuitori şi ce le ziseră ultraşilor? Să încurajeze şi ei echipa, să nu îl mai înjure pe Mititelu, ca să fie bine, mânca-ţi-aş, şi pentru unii şi pentru alţii. Dintre grupul de împătimiţi după culorile alb şi albastru reţinem nickname-uri sugestive ca Nisipaşu, Fibră, Pereanu şi Şarpe.

Făcu Mititelu rost de bani, îşi permite să plătească interlopii

Ultraşii nu acceptară propunerea celor numiţi mai înainte, chiar dacă inimoşii se strâmbau a „Futu-vă-n gură, vă omorâm!“. Strigăturile galeriei începură timid, fără blesteme la adresa celui care mută echipă la piciorul podului lui Apolodor. Apoi, na, le mai scăpă şi câte un „Muie, Mititelu!“, şi muia nu le pică bine celor 20 care plânseră la moartea lui Caiac. Ei se sfătuiră, mări se vorbiră cu răzvrătiţii şi ajunseră la un consens în urma căruia ultraşii îşi luară fularele şi tălpăşiţa, lăsându-i pe interlopi să încurajeze echipa. Ăştia o făcură aşa de bine, încât văzurăţi şi voi cât se termină meciul. Bine, aici o parte din vină aparţinându-le şi ologilor de pe teren.

Mafia din peluză i se urcă la cap

La finalul meciului, Miti fu foarte supărat, dar nu pe împiedicaţii în chiloţi şi tricouri, nici pe ăia care îl înjuraseră, de data asta mai puţin, ci pe arbitru, arbitru care dăduse roşu unui negru din Ardeal în minutul 20. După meci, titlu mare în Ediţie Specială: „Suprimaţi de mafie“. Dacă nu citeam articolul beştelitor de arbitri şi clujeni, credeam că titlul fu dat de revoltaţii din Peluza Sud.