Ziarul lu' perfectu' simplu

Au câte 4 titluri și se întâlnesc pentru prima oară în istorie. Oblemenco sau Dobay?

385

Ripensia Timișoara a dispărut din peisaj în 1948, ucisă de comuniști, exact când s-a înființat în Craiova echipa care avea să devină Știința și mai apoi Universitatea. Wikipedia spune că Universitatea a viețuit până în 1993, când a murit printr-un procedeu invers celui suferit de Ripensia: prin privatizare.

Două echipe craiovene își revendică descendența din legendara Universitate, numite, spre diferențiere și simplificare, CSU și FCU. Cea de-a doua, adică echipa lui Mititelu, are azi meci cu Ripensia, în liga a doua.

E pentru prima oară în istorie când Universitatea Craiova, oricare ar fi ea, întâlnește Ripensia. Cele două echipe au ceva în comun: 4 titluri de campioană. Ripensia le-a câștigat la foc aproape automat, între 19332-33 și 1937-38, Craiova a muncit îndelung pentru ele, începând cu ediția 1973-74 și terminând cu 1990-91.

O altă coincidență: fotbaliștii emblematici ai celor două echipe au tot câte 4 titluri de golgheteri: Ștefan Dobay le-a cucerit pe toate în anii ’30, Ion Oblemenco în anii ’60 – ’70.

Cu aceste concidené legate de cifra 4, scorul nu poate fi decât unul care să îmbogățească un parior care ne urmează sugestia: 4-4.

Comments

comments

Leave A Reply

Your email address will not be published.