Ziarul lu' perfectu' simplu

Cine salvează Partidul Social Democrat?

Autor: Oliviu Damian

21 iunie 2018 reprezintă linia roșie dincolo de care, indiferent de decizia instanței de judecată, România va fi altfel. Fie că va fi condamnat, fie că nu va fi condamnat Liviu Dragnea, situația din țară se va schimba radical.

În context, presiunile asupra PSD sunt extrem de mari și se poate spune că 21 iunie 2018 va fi ziua în care acest partid va renaște sau se va prăbuși.

Prăbușirea PSD va fi generată, paradoxal, de victoria personală a lui Liviu Dragnea, dacă acesta va fi achitat de instanță sau dacă instanța, printr-o a patra amânare, îi va oferi posibilitatea să finalizeze așa-zisa reformă a Justiției, politizând-o total și subordonând legislația penală propriilor interese.

Prăbușirea va fi imediată, dacă românii vor provoca o grevă națională, pe fondul unor puternice mișcări de stradă, probabil intens sprijinite mediatic și logistic de marile democrații vest-europene, precum și de instituțiile Uniunii Europene.

Prăbușirea poate să fie și expresia unui proces de durată. Posibila izolare externă a României, sancțiunile pe care Uniunea Europeană le va aplica etapizat României și mai ales, declanșarea crizei economice despre care experții avertizează tot mai intens, urmare a creșterilor salariale iraționale și a eșecului atragerii de fonduri europene etc. reprezintă tot atâtea cauze care vor eroda destul de rapid, probabil până în 6 luni, puterea deținută în statul român de grupare Dragnea. Inevitabil, Liviu Dragnea va fi obligat să decidă dacă România rămâne în Uniunea Europeană, acceptând contra unui cost politic falimentar pentru PSD să aplice măsurile solicitate de aceasta sau dacă va provoca un ROMEXIT, orientând România spre Federația Rusă. Evident, toate aceste fenomene economice și politice vor avea repercursiuni serioase în plan social și vor provoca, într-un sfârșit, masive proteste de stradă și haos.

21 iunie 2018 poate reprezenta însă și momentul de renaștere a PSD.

Însă renașterea PSD și modernizarea lui conform doctrinei social-democrate europene solicită existența, ca necesare și suficiente, a două condiții. Prima este condamnarea la închisoare cu executare a lui Liviu Dragnea, o condiție necesară, dar nu suficientă. A doua este existența unei grupări în interiorul PSD care să fie cu adevărat loială social-democrației europene, valorilor acesteia și deopotrivă, prezenței României în Uniunea Europeană și NATO.

Care va fi gruparea din interiorul PSD, consistentă ca valoare morală și posesoare a unei voințe suficient de puternice, care va prelua conducerea partidului?

Cea mai recentă grupare despre care se discută intens este aceea care s-ar fi format în jurul deputatului PSD Gabriel Vlase, proaspăt propus ca șef al SIE și nou intrat pe lista rivalilor politici pe care Liviu Dragnea îi are în partid. O listă care crește vertiginos în ultima vreme…

Gabriel Vlase
Gabriel Vlase

O altă posibilă grupare, oarecum intrată în amorțire în urma presiunilor făcute de Liviu Dragnea, este formată în jurul lui Mihai Chirică, primarul PSD al Iașului. O grupare probabil superior organizată grupării Vlase, cu ceva mai puțină susținere în grupul parlamentarilor PSD, dar cu puternice relații în organizațiile PSD din teritoriu.

Mihai Chirica
Mihai Chirică

Surpriza pe harta grupărilor din PSD care ar avea capacitatea să-l înlăture pe Liviu Dragnea și să preia puterea în partid este constituită de cuplul Lia Olguța Vasilescu și Claudiu Manda. Această grupare controlează o bună parte din organizațiile PSD din Oltenia, are contacte și membri fideli în structurile guvernamentale și poate obține o oarecare susținere parlamentară. În plus, liderii săi cunosc foarte bine practicile „defecțiunii pentru rațiuni înalte” – vezi, de exemplu, relația pe care a avut-o LOV cu foștii ei șefi politici Vadim Tudor, Adrian Năstase, Victor Ponta…

Lia Olguța Vasilescu & Claudiu Manda
Lia Olguța Vasilescu & Claudiu Manda

Dintre toate cele trei posibile grupări capabile să preia puterea în PSD, cea din urmă amintită reprezintă nu neapărat o salvare a PSD, ci mai degrabă „răul cel mai mic”, prilej pentru social-democrații veritabili să se reorganizeze și să reașeze partidul pe orbita valorilor social-democrate din agora politică a Uniunii Europene.

O ultimă remarcă. Toate mișcările pe care le face Liviu Dragnea, în așteptarea sentinței, prin Parlament, pe la Guvern, CCR sau prin Partid vor avea același efect ca zbaterea unui om căzut într-o mlaștină adâncă: cu cât se agită mai mult, cu atât mai repede se scufundă.

Așteptăm cu interes ziua de 21 iunie 2018. O zi istorică pentru România…

Comments

comments

Leave A Reply

Your email address will not be published.