Socialize

Arhiva

Cu splina extirpată, Ștefan Stoica a aleargat foarte repede

La alegerile pentru președinția PNL Dolj, care sunt azi în curs de desfășurare, Ștefan Stoica are doi adversari care nu doar că-s obscuri, dar se apre că au și splinele întregi și la locurile lor, spre deosebire de el.

De ce nu mai are Ștefan Stoica splină s-a scris imediat după ce și-a pierdut-o. Mai erau trei zile și trei nopți și jumătate până la alegerile parlamentare din 26 noiembrie 2000. La vremea aia, patimile politice erau de nedomolit. Oamenii ori rupeau afișele electorale adverse pe unde le prindeau, ori le făceau mustață de Hitler ălora de pe ele, așa că înșiși președinții organizațiilor de tineret făceau noaptea de pază la afișe. Asta e din Cuvântul libertății de atunci:

Agresor

Oamenii fără splină fug mai repede decât ceilalți. Așa ziceau cândva suporterii Științei despre Mitică Marcu, zis Mobra, că n-are splină, chit că el nu păzise niciun banner electoral. Nici n-ar fi avut motive, Partidul Comunist Român neavând contracandidat în alegeri.

La ora asta (18.15), alegerile pentru președinția PNL Dolj nu s-au terminat, ba se pare că nici n-au început, încă se țin cuvântări, dar se știe cert că Ștefan Stoica va ieși învingător. Unul dintre cei doi candidați cu splină, David Lupu, s-a și retras. I-am reținut numele pentru că exact la fel a procedat și la alegerile PNL pe Craiova.

E un pic bizară desfășurarea de forțe a liberalilor de la centru pentru niște alegeri cu deznodământ știut. A venit la Casa Studenților din Craiova să cuvânteze și președinta cea mare, Raluca Turcan (și Ludovic Orban, și Cătălin Predoiu).

Turcan

 

Iar dacă vreți să vedeți un om „mutilat pe viață“, la 17 ani de la mutilare, el este: Ștefan Bucur Stoica:

Stefan Stoica

 

Cât despre agresorul dat în urmărire generală, s-a ascuns atât de bine, că noi nu l-am dibuit pe Facebook.

Comments

comments

Articol de Publicat pe 04/20/2017 în categoriile Dolj,Naţional,Politică,Special. Vă puteţi abona la comentarii prin RSS 2.0. Puteţi comenta mai jos

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *