Socialize

Arhiva

Fă ce spune popa, nu ce votează popa. Ce să nu faci când vrei voturi de la biserică. Mic îndreptar pentru posibile viitoare campanii electoral-religioase

O să mai scriu şi despre asta, închizând cronicile campaniei electorale, pentru că n-am văzut pe nimeni să observe unele mici detalii legate de campania electorală a domnului Victor Ponta. Poate că nici n-avea cine, dat fiind că presa e îndeobşte atee, iar nuanţarea observaţiilor cu privire la colaborarea dintre un partid şi BOR e imposibilă, câtă vreme nu vezi lucrurile decât dintr-o singură parte.

Preambul

Nu ştiu dacă Preafericitul Daniel şi preafericiţii din subordine au lucrat pentru un partid sau altul. Dar voi presupune că s-a încercat o asemenea apropiere şi voi constata că, în mod cert, au existat reproşuri în sensul ăsta. S-a tot reproşat PSD că a supralicitat cartea religioasă, ortodox versus protestant, că a folosit biserica drept pârghie electorală, că a încercat să-şi maximizeze eficienţa în zona asta, a adepţilor de modă veche ai principalei religii naţionale. Repet, nu ştiu dacă e aşa sau nu.

În primul rând, care e miza pentru care un partid încearcă să transforme preoţii ortodocşi într-un agent electoral? E destul de mare: e vorba de enoriaşii habotnici, cei care respectă canoanele şi care pot fi influenţaţi direct de preotul paroh. La 18.000 de biserici funcţionale (prea multe, zic neiubitorii de BOR), presupunând că ar fi pline toate la liturghia din Duminica alegerilor, să zicem că avem o medie de 100 de enoriaşi pe biserică, obţinem un target de circa 1,8 milioane de oameni. Mai puţin de jumătate din numărul telespectatorilor unei dezbateri electorale televizate.

1,8 milioane de oameni încap în bisericile patriei, la liturghia de Duminică. Relativ puţin faţă de cei peste 13 milioane de români declaraţi creştin-ortodocşi la recensământ – poate de-asta susţine BOR că mai e loc de construit biserici. Însă, dacă stăm să ne gândim mai bine, e un procentaj rezonabil, de circa 12%, dat fiind că vorbim totuşi despre nucleul dur al ortodocşilor, cei realmente bisericoşi, despre practicanţi, nu despre declaraţi.

Mergem mai departe cu corecţiile: presupunem că ar exista o comandă politică fermă din partea Patriarhului: votaţi PSD. Cu siguranţă, nu toţi preoţii vor accepta să transmită un mesaj electoral; ca eşantion social, preoţimea respectă procentele de simpatie politică sau de neimplicare, ca orice alt grup social larg şi eterogen. Nu toţi enoriaşii vor fi dispuşi să voteze cum li se spune; nu trebuie să-i privim ca pe nişte oi fără discernământ şi nici să presupunem un respect necondiţionat pentru cuvântul parohului. Să admitem totuşi că 10% dintre ortodocşii prezenţi la biserică în Duminica alegerilor vor accepta o presupusă direcţionare electorală, venită prin gura preotului. Asta înseamnă că întreaga poveste de dragoste PSD-BOR are o miză curpinsă între 150.000 şi 300.000 de voturi, la o eficienţă bună (10-20%) a mesajului.

Mi s-ar părea puţin, dacă n-aş şti că o miză electorală identică (150.000 de voturi) a fost şi prezenţa la vot în diaspora, pentru care PSD a plătit atât de scump.

Să trecem la subiect. Cum se pierd voturile necâştigate ale ortodocşilor

1. Mândria, primul păcat

E nevoie de mai multă atenţie. Vrei să promovezi un ortodox contra unui protestant, foarte bine, dacă asta spun sociologii de casă că e bine. Dar când te-apuci să te joci de-a religia, nu e bine să-ţi pui niciodată sloganul electoral “Mândri că sîntem români”/”Mândru că sunt român”.

Pentru că, în caz că nu ştiaţi, mândria este primul dintre cele şapte păcate capitale. Păcate de moarte, cum zice creştinul dus la biserică.

PACATUL MANDRIEI
Mândria este primul din cele sapte păcate capitale, după cum smerenia este cea mai mare virtute. Însă atât de complex, de ambiguu, de perfid si viclean, de nociv si distrugător este acest păcat, încât până si marii sfinti au fost ispititi de el. Nu este om pe fata pământului care să nu fie ispitit de acest diavol; de la copilul cel mai mic, până la omul cel mai în vârstă, de la cel mai simplu om, până la ce mai învătat. Păcatul mândriei este auto-supra-dimensionarea persoanei noastre. Suntem mândri si facem acest păcat al mândriei atunci când: ne atribnim unele merite sau daruri care de fapt nu sunt ale noastre, când ne lăudăm în fata oamenilor pentru ce am făcut, fâră să gândim că Dumnezeu ne-a învrednicit să le facem, când ne supărăm pe oricine si din orice motiv, când ne facem publicitate pentru orice faptă bună, pe care poate nici n-am facut-o, când ignorăm si râdem atât pe bună dreptate, cât si pe nedrept de cineva, când invidiem si urâm pe cineva care este mai bun decât noi, când vorbim pe cineva de rău indiferent dacă este adevărat sau nu, când ne îmbrăcăm în diferite haine tentante pentru a place oamenilor sau pentru a fi în centrul atentiei, când spunem aproapelui faptele bune pe care le-am facut etc. Reversul acestui păcat este virtutea smereniei.

Din acest păcat se nasc toate celelalte. Toată viata trebuie să luptăm împotriva acestui păcat si sa fim constienti că-i putem cădea pradă în orice moment al vietii. Numai întelepciunea ne poate ajuta să discernem acest păcat, să sesizăm aparitia lui în mintea noastră. Trebuie luptat din fragedă tinerete împotriva acestui mare microb, până nu produce “boli cronice” de netămăduit. Foarte putini medici pot vindeca asemenea boli. (sursa: http://www.sfaturiortodoxe.ro/pacate/mandria.htm)

Deci puteţi să mă credeţi sau nu pe cuvânt, dar eu nu m-aş apuca de o campanie ortodox-naţionalistă promovând în însuşi titlul campaniei cel mai mare dintre păcate. E ca şi cum Monica Macovei şi-ar fi construit o campanie axată pe susţinerea statului de drept cu un slogan de genul “Împreună furăm mai puţin”, iar Elena Udrea ar fi candidat sub deviza “E bun un bărbat la Cotroceni”.

Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce scrie pe banner!

Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce scrie pe banner

Bine, sunteţi în continuare reticenţi. O să încerc să-mi imaginez ce s-a întâmplat acolo. Cineva a venit cu un slogan electoral de tip american. În engleză “Proud to be an american” ar putea fi un slogan bun, nu doar ritornella unui şlagăr, chiar dacă te duci la biserică. Proud to be Irish e la fel de OK pentru naţionalistul irlandez, Pentru că engleza şi franceza, dintre limbile pe care le-am studiat măcar o clipă, au termeni diferiţi pentru mândria pozitivă, presupus constructivă (pride, fierté) şi pentru mândria negativă, deşartă, vanitoasă (vanity, vanité), doar aceasta din urmă fiind păcat. Rămâne în sarcina filosofilor religiei să dezbată asemenea detalii, pe care oricum limba română nu le cunoaşte. Să fii mândru că ești român poate fi un lucru bun, dar în niciun caz unul cu care să te lauzi în biserica ortodoxă. Subconştientul lucrează.

2. Parabola samariteanului

Suntem în continuare în umbra presupunerii că stafful lui Victor Ponta şi Victor Ponta însuşi erau dispuşi să facă orice pentru voturi. Inclusiv să apeleze la sprijinul BOR, care să lanseze o directivă neoficială de susţinere. Dacă lucrurile au stat sau nu au stat aşa, nu ne e cu putinţă a şti, deocamdată. Dar, dacă au stat, atunci data alegerilor a fost cum nu se poate mai neinspirată.

Ai un candidat ortodox şi vrei să exciţi naţionalismul conservator latent, ăla exploatat şi de legionari: român, ortodox, cel mai viteaz dintre traci, cea mai frumoasă ţară din Europa. Pui modelul de ţesătură populară pe bannere. Ai nevoie de toate voturile pe care le poţi obţine de la ortodocşi. Foarte frumos, n-am ce zice. Şi totuşi, când fixezi data alegerilor, pui al doilea tur în Duminica samariteanului milostiv.

16 D † Sf. Ap. şi Ev. Matei (Dezlegare la ulei și vin)
Duminica a XXV-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv); Ap. Efeseni IV, 1-7; Ev. Luca X, 25-37; glas 6, voscr. 1

Ştiţi ce înseamnă asta? Vă spun eu, că mă mai duc din când în când la biserică. Înseamnă că în ziua în care tu te baţi cu neamţul, 18.000 de preoţi spun, într-un glas, că trebuie să-i iubim pe străini.

Asta e pilda samariteanului milostiv, citită în dimineaţa celui de-al doilea tur de scrutin:

Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă, Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. (Luca 10:30-35)

A se reţine: samarineanul nu e iudeu, cum nici neamţul nu e român. Dar uite că, la o adică, e mai bun.

1,5 milioane de ortodocşi au putut afla asta în dimineaţa turului doi, repet. În faţa pericopei evanghelice, orice ar spune Patriarhul devine neimportant. Liturghia nu e ca o emisiune la TV, în care să spui doar ce-ţi convine.

Precizări

Nu ştiu dacă motivele de mai sus au provocat pierderi electorale pentru Victor Ponta. Sunt tentat să cred că da, poate mă înşel. Cu siguranţă, nu prin ele se justifică diferenţa enormă de voturi în favoarea lui Klaus Iohannis. Am încercat doar un exerciţiu de analiză asupra unor posibile prejudicii de imagine, mergând pe premisa că, într-o campanie de alegere a preşedintelui, cea mai tensionată campanie din tradiţia electorală românească, fiecare detaliu contează.

Comments

comments

Articol de Publicat pe 11/24/2014 în categoriile Naţional,Opinii,Politică. Vă puteţi abona la comentarii prin RSS 2.0. Puteţi comenta mai jos

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *