Ziarul lu' perfectu' simplu

Judecătoria pune pe fugă deţinuţii din Craiova

437

detinutpuscarie

Încă o cauză concretă a suprapopulării închisorilor: sentinţe de amânare cu motivări plagiate

Tot mai mulţi deţinuţi de la penitenciarele craiovene încep să migreze spre închisorile din judeţele vecine sau în orice alt colţ al ţării unde justiţia se arată mai flexibilă în privinţa eliberărilor condiţionate. Exodul condamnaţilor este provocat de sentinţele pronunţate în ultima vreme la Judecătoria Craiova, unde amânarea eliberării condiţionate tinde să devină un exerciţiu de concurenţă între magistraţii secţiei penale, după cum apreciază o bună parte dintre avocaţii Baroului Dolj. “La pedepse de până la cinci ani, fără gravitate deosebită, se amână liberarea condiţionată cu 5, 6 şi chiar cu 8 luni. Mulţi dintre cei amânaţi nu sunt recidivişti şi au o atitudine constant pozitivă de-a lungul detenţiei. Aceştia sunt, practic, condamnaţi a doua oară pentru aceeaşi faptă”, spune unul dintre avocaţii cu experienţă lungă în materie de drept penal. La executarea a două treimi din pedeapsă , deţinuţii sunt evaluați de către o comisie a penitenciarului, în vederea eliberării condiţionate. În cele mai multe cazuri, cei care s-au evidenţiat atât în cadrul programelor de reeducare, cât şi datorită muncii prestate, şi care nu au niciun fel de abateri disciplinare, sunt trimişi în faţa instanţei cu propunere de eliberare. Judecătoria Craiova, însă, emite sentinţe de amânare pe bandă rulantă, folosind formule trase la indigo în zeci de dosare care întrunesc condiţiile legale pentru liberare condiţionată.

Munca intelectuală, premiată cu luni de puşcărie

Contra dovezilor de îndreptare morală ale condamnaţilor, magistraţii craioveni operează cel mai des cu o concluzie, de regulă, neargumentată: “Instanţa apreciază că perioada executată nu a fost suficientă pentru reeducarea deţinutului”. În rarele cazuri când judecătorii fac efortul de a-şi motiva “aprecierea”, avocaţii au de înfruntat un text explicativ la limita abuzului judiciar: “Deşi legea nu prevede drept criteriu pentru aprecierea oportunităţii liberării condiţionate gravitatea infracţiunii săvârşite, instanţa poate aprecia, în concret, dacă gravitatea faptei poate constitui sau nu un criteriu…”. Există, însă, şi hotărâri de amânare bazate exclusiv pe logica magistratutului în raport cu activităţile deţinutului, cum e cazul fostului judecător Bogdan Diaconescu şi al ziaristului Tiberiu Pătru, ambii condamnaţi la patru ani de închisoare. Analizându-le profilul psihologic, instanța a ajuns la concluzia că, având un nivel intelectual ridicat, aceştia nu au depus un efort deosebit la elaborarea lucrărilor ştiinţifice pe care le-au finalizat în detenţie. Cei doi au primit amânări de 8, respectiv 6 luni peste fracţia legală executată. Astfel, transformând câştigurile obţinute din producţia intelectuală în luni de puşcărie peste cele două treimi legale, judecătorii craioveni sunt deja cu un pas înaintea ministrului Justiţiei în privinţa desfiinţării lucrărilor ştiinţifice din închisori.

Un judecător copiază, ceilalţi îl plagiază

Practica amânărilor lungi şi nejustificate pare a fi asumată de către întreaga secţie penală a Judecătoriei Craiova, mai spun avocaţii. “Răzbate dorinţa de afirmare a multor judecători tineri. Speculând faptul că astfel de hotărâri ar avea menirea de a întări autoritatea justiţiei în ochii opiniei publice, unii le privesc şi ca pe un mijloc de promovare la instanţe superioare. Sunt aceiaşi magistraţi care preiau cu copy/ paste texte de motivare a deciziilor de amânare, pentru ca acestea să fie apoi răspândite la nivelul secţiei, probabil sub pretextul unei aşa-zise practici unitare”, afirmă unul dintre avocaţii tinerei generaţii a Baroului local, lector la Facultatea de Drept. În momentul de faţă, peste 50 de doljeni aflaţi în apropierea termenului de eliberare condiţionată aşteaptă cu bagajele făcute decizia de transfer către penitenciarele din Drobeta Turnu Severin, Tîrgu-Jiu sau Găeşti. Sunt convinşi că vor avea parte de un tratament mai înţelept la instanţele de acolo. Numai luna tecută, mai mulţi deţinuţi cu renume în spaţiul public, cum ar fi Gigi Neţoiu, judecătorul Laurenţiu Anghel sau fraţii Eugen şi Nicu Mihăilescu, s-au bucurat de hotărâri favorabile la Tribunalul Mehedinţi. Pe de altă parte, zecile de amânări nejustificate pe care Judecătoria Craiova le motivează cu texte plagiate se află deja în atenţia mai multor ONG-uri locale, care sunt pregătite să formuleze o sesizare comună către CSM şi Avocatul Poporului.

                                                      Lucia Loredana Ionescu

 

Comments

comments

Leave A Reply

Your email address will not be published.