Socialize

Arhiva

Luna plină, când e roată, de pe puiu-n țăst e luată

 

PUI

Zilele trecute, un împărat și-a întrebat cele trei fete cât de drag le este el lor. Era împăratul Japoniei, că altul nu știm fără să dăm pe Google.

„Ca mierea“, a răspuns fata cea mare. Taică-său a chemat un dregător să-i măsoare înălțimea și i-a dăruit o plasmă japoneză cu diagonala de două ori mai mare. „Ca zahărul“, a zis mjlocia. Împăratul a procedat întocmai și cu ea.

Mezina citise, prin Google Translate, despre ediția de anul trecut a evenimentului Dolju-n bucate și fusese impresionată. „Ca Dolju-n bucate“ a răspuns ea cu o ușoară dezamăgire-n glas, pentru că, fiind cea mai mică dintre fete și-n înălțime, se aștepta la un cadou care să nu rivalizeze cu ale surorilor. Dar se pare că-n limba japoneză „dolj“ e un cuvânt de ocară. Tatăl a izgonit-o pe fiica lui cea mică și ingrată din împărăție.

Pribeaga fată a luat un aparat foto și s-a urcat în avionul de Craiova. Deghizată-n reporteriță la publicația ei românească preferată, Kamikaze, s-a dus la Casa Universitarilor, unde se desfășura ediția de anul acesta a acținii Dolju-n bucate, organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj. Fata cea renegată s-a făcut că-i ia un interviu directoarei Amelia Etegan, dar singura ei grijă a fost să facă poze pe care să i le trimită lui tătâne-său, să-l îmbuneze.

Toate standele comunelor aveau pâine de pe care e luată luna plină când e roată. Oamenii din Giurgița încastraseră și un pui în pâinea aceea, precum s-a văzut mai sus. Unii au prezentat pâine de pe care-i luată semiluna.

Autoinvitata japoneză a constatat cu uimire că există fete de vârsta ei care știu să gătească.

Mese

La un moment dat, a zărit un român împovărat de o plasă marca Lidl și a avut revelația că la Dolju-n bucate mâncarea e mai sănătoasă și mai ieftină decât la Lidl.

Lidl

Nobilei fete i s-a aprins un alt beculeț. Tocmai citise că mierea de la Lidl e ca inteligența roboților: artificială. Niște analize de labortor au arătat:  76 % „zahăr reducător, exprimat ca zahăr invertit” și 3 % „zahăr ușor hidrolizabil, exprimat ca zaharoză”. Așadar, 79 % din dragostea pe care surorile ei și-au exprimat-o față de tatăl lor e derizorie!

Mezina i-a trimis împăratului fotografiile de la Casa Universitarilor și analizele privind mierea și zahărul.

Împăratul a chemat-o de urgență înapoi acasă, a pus un dregător să-i măsoare înălțimea și i-a dăruit o plasmă japoneză cu diagonala de trei ori mai mare. Pe fata cea mare și pe mijlocie le-a trimis pentru un an casiere la magazinul Lidl din Kyoto.

Cel mai mult și mai mult i-a plăcut împăratului Japoniei poza aceasta:

Pui

Acum, el caută o firmă de catering din Giurgița care să-i livreze zilnic „pui copt în pâine-n țăst“.

 

Comments

comments

Articol de Publicat pe 05/16/2017 în categoriile Dolj,Monden,Special. Vă puteţi abona la comentarii prin RSS 2.0. Puteţi comenta mai jos

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *