Ziarul lu' perfectu' simplu

O dezbatere ipocrită: cercetarea ştiinţifică românească vs. Catedrala Mântuirii Neamului

Autor: Dionis Vodita

Prima rectificare bugetară din acest an, anunţată de Ministerul Finanţelor, a generat un nou scandal pe subiectul relației dintre Stat și Biserică. Ministerul Cercetării a pierdut 122 milioane de lei, iar Patriarhia Română a primit un nou supliment financiar în valoare de 115,5 milioane lei, fapt care se constituie, pentru criticii finanțării cultelor de către stat, într-o trădare a laicității statului, a idealului dezvoltării cercetării științifice românești.

La prima vedere, se poate spune că a fost comisă o trădare a cercetării științifice românești și că banii meritați de aceasta au fost dați pentru un edificiu controversat, viitoarea Catedrală a Mântuirii Neamului, clădire de o estetică discutabilă și cu o finalitate dificil de argumentat în contextul gravei crize morale în care este scufundată societatea românească.

Totuși, dacă mergem spre detalii – nu doar diavolul stă în detalii, ci și aflarea adevărului – vom descoperi că toată cearta este infestată de ipocrizie, că ambele tabere urmăresc interese particulare, diferite de cele oficial proclamate.

Apărătorii „oamenilor de știință români” se plâng că Ministerul Cercetării a pierdut 122 milioane de lei. Apare întrebarea: care sunt marile realizări ale cercetării românești, sub coordonarea acestui minister, obținute în ultimul deceniu? Răspunsul e simplu: zero! Ministerul Cercetării nu se deosebește nimic de alte structuri guvernamentale. Aflăm aceeași stare urât mirositoare: politizarea sistemului, coordonarea precară a activității, birocratizare și mai ales, haos în domeniul finanțării și implementării proiectelor de cercetare românești. Prin urmare, cele 122 milioane de lei nu sunt pierdute de Ministerul Cercetării, ci mai degrabă, sunt salvate din mâinile politrucilor și impostorilor care controlează cercetarea științifică românească.

Domnia lui „copy-paste”, impostura pseudo-oamenilor de știință care au infestat și compromis universitățile noastre și Academia Română, lipsa de finalitate a așa-ziselor proiecte de cercetare și mai ales, ineficiența economică a strategiilor din domeniul cercetării științifice care au aruncat în faliment sistemul național de cercetare științifică moștenit de la regimul comunist, formează tristul tablou al dezastrului din cercetarea științifică românească post-decembristă.

Până la momentul reformării veritabile a acestui domeniu – depolitizare, descentralizare, finanțare pe bază de competențe și eficiență economică etc. – probabil că Ministerul Cercetării trebuie redus la nivelul unui secretariat de stat, cu un buget minimal, banii fiind reorientați, în temeiul unor criterii moderne, europene, către cercetătorii români independenți și ancorați în realitățile comunității științifice internaționale.

Ipocrizie aflăm și în demersul – mai puțin vizibil, subtil și cu iz de negociere fanariotă – inițiat de Patriarhia Română pentru obținerea de fonduri tot mai mari de la bugetul statului și cel al administrației publice locale (vezi relația cu Primăria Capitalei condusă de evlavioasa doamnă Firea) pentru imensul edificiu al Catedralei Mântuirii Neamului.

Cele 115,5 milioane lei se adaugă la sacii de bani cheltuiți pentru finalizarea grăbită a acestei catedrale de o arhitectură mediocră, lipsită de simbolism românesc, în ciuda denumirii, expresie mai puțin a credinței românilor în Dumnezeu și mai mult a imensului orgoliu al Patriarhului Daniel care probabil își dorește să fie primul ierarh al BOR care să slujească și eventual, care să fie înmormântat în faraonica ctitorie.

Oficiali ai Patriarhiei, dar și susținători ai proiectului Catedralei Mântuirii Neamului, au afirmat că este o datorie de onoare pentru națiunea română și pentru BOR ca acest edificiu să fie finalizat în Anul Centenarului. Ar fi, nu-i așa, un moment istoric de înaltă semnificație spirituală și națională.

Ipocrizia ipocriziei! Anul Centenarului trebuie să fie un moment de istorică și sinceră introspecție, atât pentru conducătorii politici ai națiunii noastre, cât mai ales pentru liderii spirituali, cu precădere ierarhia Bisericii Ortodoxe Române, cultul majoritar.

În Anul Centenarului, națiunea română se înfățișează lumii ca o națiune aflată în pragul falimentului istoric: locul 4 la avorturi comise la cerere în Uniunea Europeană, locul 1 la abandon școlar, locul 1 la fete minore rămase însărcinate, locul 1 la violența domestică, locul 1 la corupția din administrația publică, locul 2 la migrația populației autohtone spre teritorii străine, la nivel mondial, după Siria, țară aflată în război civil…și lista poate continua.

Construirea unei catedrale, fie ea și a „mântuirii neamului” – ciudat concept, dacă ar fi să ne raportăm la definițiile dogmatice ale mântuirii, care este personală, în relație cu Hristos și cu ceilalți – nu vindecă aceste răni din sufletul românesc și nici nu le explică. De aproape 30 de ani, Biserica Ortodoxă Română beneficiază de libertate și în temeiul acesteia, a redobândit proprietăți imense, a construit mii de biserici, și-a reluat locul firesc în școală, prin ora de religie, în Armată, spitale etc. Numărul de diaconi, preoți și ierarhi este probabil cel mai mare din istoria existenței acestei Biserici, iar fondurile oferite de statul român postdecembrist sunt probabil depășite doar cele oferite în perioada dictaturii Regelui Carol al II-lea, când guvernul era condus de Patriarh.

În ciuda acestor mari beneficii primite de Biserica Ortodoxă Română de la republica post-decembristă, starea morală a națiunii române – principalul domeniu de activitate al Bisericii – este extrem de gravă și tinde să compromită viitorul, dacă nu chiar existența noastră ca națiune europeană.

Din aceste motive, demersul Patriarhiei Române de a grăbi și de a folosi tot mai mulți bani de la bugetul public pentru finalizarea Catedralei Mântuirii Neamului, sub pretextul importanței consacrării edificiului în Anul Centenarului, este unul ipocrit și fără folos spiritual pentru națiunea română.

Prioritățile Bisericii Ortodoxe Române sunt cunoscute de preoții şi ierarhii de bună-credință. În comunitățile românești este mare nevoie de filantropie – nu una izolată în centre de asistență socială finanțate pe bani europeni, ci făcută prin jertfa preotului și contribuția enoriaşilor, până în cea mai săracă parohie, ca necesar exercițiu al iubirii de aproapele. Filantropia în BOR, deși aceasta deține un impresionant sistem de instituții filantropice concentrate în centrele eparhiale, este de fapt, precară și aproape inexistentă în teritoriu, în majoritatea parohiilor fiind exprimată doar de pomenile oficiate în sâmbetele morților sau de colectele pentru săraci organizate de preoţii mai inimoşi.

Totodată, se resimte necesitatea redefinirii, repoziționării acțiunilor Bisericii în relația cu mediul politic. La începutul anilor 90, ierarhia Bisericii Ortodoxe Române a refuzat să contribuie la restaurația Monarhiei Constituționale – atitudine de neînțeles, dat fiind faptul că acest sistem de organizare statală este extrem de favorabil Bisericii, Regele fiind înscăunat și uns cu Sfântul și Marele Mir de către Patriarh, înainte de a primi pe creștet coroana, simbol suprem al puterii spirituale a Bisericii asupra Casei Domnitoare – și a ales complicități urâte cu ex-comuniștii și ex-securiștii ajunși la putere.

În anul de grație 2018, politicienii, inclusiv cei controversați și/sau anchetați penal, au ajuns să dețină o putere tot mai mare în a influența deciziile unora dintre ierarhii Bisericii, solicitând, în schimbul finanțărilor oferite din banii publici, ajustarea deciziilor ierarhiei bisericești după interesele de partid sau de grup ocult. În aceeași zonă se află și comportamentele publice ale acelor ierarhi care susțin, aproape fățiș, candidaturile politice sau guvernarea unui partid sau altul.

O prioritate pentru Biserică este și clarificarea modului controversat în care, în unele eparhii, au fost folosiți banii europeni, fapt care a generat atât scandaluri publice, cât și anchete penale instrumentate de DNA împotriva unor membri ai ierarhiei şi administraţiei bisericeşti.

În plan intern, Biserica Ortodoxă Română este afectată de numeroase alte probleme. Amintim doar una dintre acestea, probabil printre cele mai grave, anume dialogul precar, dacă nu chiar inexistent, dintre ierarhia superioară și restul Bisericii, situație exprimată prin lipsirea preoţilor şi mirenilor de dreptul real, efectiv de a se exprima și de a influenţa politicile publice, canonice şi administrative adoptate şi implementate de Sinodul BOR şi de administraţia bisericească. Noul Statut al BOR, conceput şi adoptat sub coordonarea Patriarhului Daniel, este o mostră de absolutism feudal aplicat la nivelul întregii Biserici, libertatea de exprimare și colaborarea dintre treptele ierarhiei și membri mireni ai Bisericii fiind afirmate doar formal și lipsite, pe fond, de mecanismele necesare.

În fapt, Biserica Ortodoxă Română este controlată de câteva zeci de membri ai Sinodului și de camarilele acestora care prosperă în eparhii, situație extrem de gravă și de bizară pentru o entitate care numără aproximativ 17 milioane de membri.

Lista problemelor reale ale BOR, ca și în cazul celor care afectează cercetarea științifică românească, este mult mai lungă și face dovada ipocriziei demersului Patriarhiei Române de a lega finalizarea construirii Catedralei Mântuirii Neamului de celebrarea, cu onoare, a Anului Centenarului.

În concluzie, rămâne cum știam: ipocrizia este la ea acasă, pe plaiurile mioritice…

***

Sursa foto: Basilica.ro

Comments

comments

Leave A Reply

Your email address will not be published.