Ziarul lu' perfectu' simplu

Pariem 1 leu și votăm Ciceu!

871

Eduard Ciceu e candidatul ideal la postul de primar al Craiovei. E tânăr (38), e proaspăt în politică, are idei în pas cu vremurile și cota de 100 la pariuri că va câștiga alegerile. (Candidata Lia Olguța Vasilescu are 1,07; în urmă cu două zile avea 1,03, nu știm de ce au socotit bookmakerii că i-au scăzut nițel șansele, înainte ca noi să propunem stratagema de față.)

Mihail Genoiu, primarul încă actual, a câștigat alegerile cu 18.798 de voturi. Acum, prezența la vot probabil că va fi mai slabă decât atunci, să nu ia oamanii virusul de pe ștampilă. Dacă ne strângem 20.000 care să-l votăm pe Eduard Ciceu, va câștiga. Și vom câștiga și noi: de 100 de ori mai mult decât am mizat.

De fapt, la Superbet miza minimă e de 2 lei, nu putem paria 1 leu. Dacă nu v-ați dat seama, am pus titlul în versuri, iar poetului îi sunt permise licențe. Cu siguranță însă că există și alte case de pariuri care au inclus în ofertă alegerile de primari. Și e preferabil să ne răspândim la cât mai multe case, cel mai bine online, să evităm cozile. Când pariezi la agenție, îți oprește statul 5 % din miză, online nu-ți ia nimic: pui 2 lei, ridici 200, nu 190. Sunt agenții gârlă în afară de Superbet: Stanleybet, Mozzartbet, Diabet.

Sâmbătă, la ora 17.00, pariorii pe Ciceu ne întâlnim în fața Primăriei Craiova, să ne numărăm și să căpătăm încredere în forțele noastre. Vom purta, la derută, câte un trandafir roșu la butonieră.

Ce păcat că orașul Craiova nu-i comună cu două mii și ceva de locuitori, c-ar fi trebuit să ne adunăm mult mai puțini ciceiști. Și ce păcat nu există niciun candidat ca stațiunea Sinaia, să aibă cota 1400…

Comments

comments

Leave A Reply

Your email address will not be published.