Socialize

Arhiva

Pătlăgeaua mecanică. Ce a uitat să facă Victor Ponta e ce n-a făcut Iohannis niciodată

Mihai Gavrilă

Am urmărit, de duminică seară, multe analize bune privitoare la eşecul lui Victor Ponta în acest alegeri – căci de victoria lui Klaus Iohannis mai toate au căzut de acord că nu se poate vorbi. Mai toate aceste analize, atât cele mai elaborate, cât şi cele de opinie, s-au oprit asupra cauzelor concrete ale eşecului: organizarea primului tur de scrutin în diaspora, ori, mai precis, încăpăţânarea cu care nu s-a schimbat tot ce se putea schimba din acest punct de vedere între cele două tururi. Folosirea până la epuizare a canalului de comunicare TV, în paralel cu o lipsă acută de inspiraţie şi insistenţă on-line. Lipsa unei poziţionări ideologice clare. Trocurile neinspirate pentru susţinere cu candidaţii de umplutură ai primului tur. Stilul de dezbatere prea agresiv folosit de Victor Ponta; prea agresiv pentru o ţară destul obosită de jihadul comunicaţional al lui Traian Băsescu. Slaba consiliere de imagine. Neinterpretarea corectă a datelor sociologice (cu asta nu sunt foarte de acord, cred că alegerile astea au fost eşecul sociologiei politice, iar cei care au anticipat rezultatul au făcut-o prin wishful thinking, nu prin metodă).

Cu modestie spun că, oricât de corecte sunt aceste analize, nu se apropie de motivul real pentru care PSD-ul a pierdut alegerile de săptămâna trecută.

Mi-am dat seama de asta ascultându-l, în dimineaţa de după vot, pe Robert Negoiţă, care dorea ieşirea de la guvernare. De fapt, observând lipsa de reacţie logică atât din partea colegilor de partid (nu se ştie dacă e avantajos să ieşim de la guvernare), cât şi din partea adversarilor (da, foarte bine, Ponta să părăsească Guvernul, să ne lase pe noi, lumea a arătat că ne iubeşte). Şi mai ales lipsa de reacţie logică din partea presei politice, care, se pare, a uitat şi ea despre ce ar trebui să se vorbească în propoziţie.

În logica democraţiei, a fi la guvernare, a fi la putere este esenţial. Dintr-un motiv simplu, pe care domnul Negoiţă, şi mulţi alţi domni care colorează spaţiul public, l-au uitat complet: PENTRU A-ŢI PUTEA PUNE ÎN OPERĂ PROGRAMUL POLITIC. Ăla în care îţi doreşti să schimbi, în bine, soarta unei părţi a concetăţenilor tăi, cei cărora te dedici ideologic, cu care te identifici social.

Domnul Negoiţă s-a dat de gol şi, în simplitatea lui, a descris un fenomen mult mai grav, pe care toate ieşirile benevole de la guvernare (a PSD în 2009, a liberalilor în 2014) l-au indicat: în România se guvernează pentru a guverna. Puterea e un scop în sine. Guvernăm dacă ne convine, dacă ne iese banul, dacă ne e simplu, dacă avem suficientă forţă pentru a face ce vrem. Nu ne mulţumim cu mai puţin şi în niciun caz nu ne pasă de altcineva decât de noi. De exemplu, pensionarii cărora domnul Negoiţă le-a părut dedicat, pe linie de partid, în această campanie, pot să mai aştepte doi ani o îmbunătăţire a situaţiei lor financiare, asta dacă le dă Dumnezeu zile şi revine PSD la guvernare în 2016, pentru că momentan, pentru domnul Negoiţă, e mai importantă lupta internă din partid.

În faţa mulţimilor violente, dictatorii secolului trecut o ţineau una şi bună: trebuie să mai rămână la putere, pentru că ăsta e binele ţării. În umbra urnelor, unii oameni politici de azi au ajuns în extrema cealaltă: pot să plece de la putere negoniţi, pentru că oricum îi doare în cur.

Dar nu asta e revelaţia pe care mi-a produs-o domnul Negoiţă, ci doar pasul către ea. Mi-am dat seama că, de mulţi ani, PSD se ocupă exclusiv de organizare şi a uitat să facă politică.

Ceasornicul domnului Iohannis, pe care l-am tot văzut în spoturile electorale, e o minciună pe lângă maşinăria organizatorică a social-democraţilor. Un mecanism precis de control al voturilor, al resursei umane, care nu poate fi decât invidiat de oricare alt partid. Nu e o maşină de vot, cum greşit îi alintă unii observatori, e o uzină cu multe maşini, fiecare dintre ele cu multe rotiţe.

Problema e alta: ceea ce a venit iniţial ca o nevoie firească de organizare a ajuns singură raţiune de a fi. PSD-ul lui Iliescu avea nevoie de mai multă disciplină şi a avut-o, până când a rămas doar cu ea. PSD a uitat să mai şi pună suflet. Nu e loc de greşeli în corporaţie, nu e loc de nebunie. Dacă, din când în când, mai apare câte un politician cu idei, maşina îl reduce la stadiul de rotiţă în maxim un an sau doi. Totul trebuie controlat la sânge, totul trebuie introdus, fie şi cu forţa, în relaţia dintre cauză şi efect.

Ispita e mare, ca membru PSD. Mecanismul impune respect, e uşor să cedezi în faţa organigramei, să uiţi de unde şi de ce ai plecat. Ca în armată. Sau, mai la curent, ca un angajat la o multinaţională care, după o vreme, îşi confundă viaţa cu funcţia.

Politica, în acest megacolos, nu mai e artă. E strictă şi abstractă funcţionare, atât de abstractă încât până şi termenul de realpolitik îmi pare diafan, umanizant. Cine e rotiţa care învârte altă rotiţă, care e sensul de rotaţie, care e turaţia pe minut, câţi dinţi, câte curele, câte axe, câte lagăre de rulare, câţi rulmenţi are fiecare organizaţie. O pătlăgea mecanică, cum am putea parafraza respectând culorile.

Unul dintre reproşurile din analizele zilei este lipsa de doctrină a PSD şi suplinirea ei printr-un program politic impus de compromisurile momentului. Nu mai ai dinamică, nu mai ai viitor, ai doar fotografii. E adevărat, dar până la doctrină, PSD nu mai are ideologie, nu mai are dorinţă, nu mai are promisiune. Şi, până la ideologie, PSD nu mai are nici măcar idei.

Nu lipsa de comunicare a fost fatală. Să fim serioşi, câştigătorul alegerilor e mut. Doar că nu poţi comunica atunci când n-ai ce spune. “Jos Băsescu şi ai lui” e o frază prea obosită pentru 2014.

Victor Ponta a pierdut alegerile nu pentru că ar fi un politician bun, sau unul rău, ci pentru că a renunţat complet să fie un politician. Încercând să tot evite politicianismul, Victor Ponta a ajuns să fenteze complet politica.

Într-o goană perpetuă după soluţii, alimentat exclusiv cu cifre, numere, procente şi trenduri, Victor Ponta a uitat să aibă – cum părea să fi avut, la 26 ani, în emisiune la Tatulici – vise despre o lume mai bună.  

P.S.: M-am rezumat exclusiv la situaţia PSD aici, încercând să le explic eşecul. În restul partidelor, situaţia e aceeaşi, minus partea de organizare. Dacă noul PNL spune că a câştigat ceva, pot înţelege, omeneşte, că trebuie să profite de moment; dacă însă chiar crede asta, se îmbată cu apă rece.

Iohannis nu a câştigat nici el pentru că ar face politică, pentru că i-ar păsa – nu e cazul. Ponta a uitat să facă politică, Iohannis n-a făcut niciodată. Iohannis a câştigat alegerile pentru că, în numele lui şi pentru el, au făcut politică şase milioane de români.

Comments

comments

Articol de Publicat pe 11/18/2014 în categoriile Opinii,Politică. Vă puteţi abona la comentarii prin RSS 2.0. Puteţi comenta mai jos

Un răspuns pentru Pătlăgeaua mecanică. Ce a uitat să facă Victor Ponta e ce n-a făcut Iohannis niciodată

  1. Radu B Reply

    11/19/2014 at 3:46 pm

    Esti prea complex pentru o miza mult prea mica (si prea comprehensiv). Ponta a pierdut din 2 motive:
    1. E PSD-ist si toti au pierdut in afara de Iliescu (alta situatie)
    2. Cei 2 strategi imbecili in care a avut 100% incredere:
    a) Ghita cel penibil cu tot cu postul lui TV – cum sa te cobori mai jos decat Antena 3 ?
    b) grasutul politolog care l-a ingropat si pe Nastase si pe Antonescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *