Ziarul lu' perfectu' simplu

Râde soarele-n fereastră de iubirea alb-albastră

2,463

 

Craiova e orașul tâmpiților solemni. A recunoscut-o chiar un localnic, Nicolae Romanescu. Nu demult, clubul craiovean a făcut un anunț oficial, de vreme ce i-a aparținut unei persoane oficiale: că va vinde doar un fotbalist pe an. Vara trecută a măritat trei, pe Băluță, Gustavo și Screciu, iar acum, la finele iernii, l-a dat și pe ultimul rămas din tridentul-minune, Mitriță. Cum să te-apuci să faci asemenea promisiuni, când Craiova e orașul în care lumea vine ca să plece, nu să stea? A spus-o unul pe vremea când fotbaliștii, în caz că existau, erau plătiți mizerabil inclusiv în alte țări: I. L. Caragiale.

  • Înaintea meciurilor de pe stadionul denumit în folclor „Ion Oblemenco“ e nelipsită ceremonia: ascultarea unor cântece asimilate drept imnuri. Mihai al nostru cel viteaz, cobilița, cloța și Jiul își dau concursul întru izbânda oltenească. Și mereu în echipa Craiovei sunt mai mulți străini decât români, iar deseori (cum s-a întâmplat la acest 1-2 cu Astra) sunt mai mulți croați decât olteni, doar că nu știm dacă ei provin din aceeași regiune a Croației.
  • Ca să spui că ai zeci de mii de suporteri înseamnă să uiți că pe miniaturalul stadionul Extensiv rareori scaunele ocupate le depășeau numeric pe cele goale, iar la semifinala cu Voluntari de la Severin, cel mai important meci din istoria echipei pâna la ora aia, acum doi ani, numărul de spectatori dac-a atins 4 cifre. Păi, acum, când faraonicele tribune au atâta lipici la camere, numai fetele care speră să se vadă la TV sunt câtă frunză și iarbă, mai ales dacă vorbim despre iarba de pe teren, care-i cam rară.
  • La meciul cu Astra, lovitura de începere a dat-o un fost fotbalist al Universității, Țarălungă. Din tot stadionul, punând la socoteală și fotbaliștii, poate că auziseră de el vreo cinci persoane. Așa că facem noi oficiul de a preda o scurtă lecție de istorie. Campion în 1974 cu Universitatea, Țarălungă ajunsese la Craiova transferat din Chile, patria lui natală. Ca toți fotbaliștii sudamericani, omul căpătase o poreclă: colegii craioveni i-au zis așa pentru că provenea din țara cea mai lungă din lume.

• Nuno Rocha, nu fi trist: te-o fi huiduit publicul în neștire, dar numai ce-am stabilit că nu se pricepe. Pe Extensiv (vezi imaginea de mai sus) nu te blama nimeni.

  • Dacă vreți să știți cum arată clasamentul real la intrarea-n play off:
  1. CFR 27
  2. FCSB 24,5
  3. Craiova 22,5
  4. Astra 21
  5. Viitorul 19
  6. Sepsi 18,5

Jumătățile de punct contează, pot fi esențiale. De pildă, Craiova, care să zicem că trage la titlu, trebuie să adune de acum înainte cu 5 puncte mai mult decât CFR ca să treacă-n fața ei. În clasametul oficial nu apar zecimale, acolo CFR are 27, Craiova 23 și Viitorul 19, când de fapt Craiova e mai aproape de locul 5 decât de locul 1.

  • În ultima lună, echipa din Craiova a jucat 4 meciuri împotriva echipelor din play off: a câștigat cu CFR, a făcut remiză cu Viitorul și a pierdut cu FCSB și Astra. Ținând-o așa și-n continuare, obiectivul ei rezonabil ar fi să nu termine sub locul 3.
  • Am recitit cele de mai sus și se cuvine o rectificare. Mihai al nostru cel viteaz nu iese din context, dimpotrivă. Ca majoritatea fotbaliștilor de la Craiova sau mai degrabă ca antrenorul lor, nici Mihai n-a fost oltean și a colaborat de minune cu un mercenar care operase mult în Bosnia, Baba Novac. Un Elvir Koljici medieval.

 

Comments

comments

Leave A Reply

Your email address will not be published.