Ziarul lu' perfectu' simplu

Șefa TVR Craiova tânjește la postul Doinei Gradea?

Autor: Dionis Vodita

Un spectacol halucinant al nesimțirii la cote maxime ne-a fost oferit de Doina Gradea, șefa TVR, la audierea în Comisia de Cultură a Camerei Deputaților, unde a fost convocată pentru a răspunde la numeroasele acuzații primite de Comisie cu privire la haosul și politizarea din TVR.

Însoțită de o tanti juristă – probabil aceeași individă care a oferit publicației noastre răspunsuri aberante și ilegale la solicitările transmise în temeiul Legii 544/2001 – madam Gradea a încercat să convingă Comisia parlamentară că nu ar fi obligată să răspundă întrebărilor care i-au fost adresate. Comisia parlamentară, din componența căreia reprezentanții PSD au lipsit cu lașitate, probabil la ordinul Partidului, a fost neputincioasă în fața nesimțirii „a la Gradea” și astfel o altă șansă de a salva Televiziunea Națională de la dezastru este irosită.

Nesimțirea șefei TVR nu este o întâmplare, Doina Gradea nu acționează mânată de vreun orgoliu. Sfidarea Comisiei Parlamentare face parte dintr-un calcul „la rece” al șefei TVR care dorește să confirme încrederea cu care mafia din Partid a creditat-o.

Ce nu știe sau nu vrea să înțeleagă Doina Gradea este că loialitatea ei nu mai este importantă pentru Partid. „Epoca Dragnea” a luat sfârșit în momentul în care fostul lider al PSD a plecat la pușcărie. În PSD au loc schimbări mari, nu morale, ci în structura de putere. Cei mai mulți dintre oamenii lui Dragnea vor fi eliminați, își vor păstra poziția doar cei absolut imorali și cinici, capabili și dispuși să plătească prețul de slugărnicie cerut de noua conducere a Partidului.

Șefa de la TVR nu se regăsește printre aceștia, nu pentru că nu ar fi o individă cu comportament imoral și cinic, ci pentru că nu are resursele necesare pentru a-și negocia cu succes poziția.

Boicotarea audierii șefei TVR la Comisia parlamentară de către membri PSD nu este un semn bun pentru Doina Gradea. Partidul a decis să o lase singură, sub aparența susținerii prin boicot, nu și-a asumat să o apere în dezbaterile din Comisie. De ce oare?

Simplu! În discuțiile pentru constituirea unei noi conduceri a Partidului, funcția de șef al TVR se află pe lista de negociere. Doinea Gradea nu este asumată de vreuna dintre grupările care negociază noua configurație a puterii în PSD, cariera ei la șefia TVR se apropie de sfârșit și probabil va fi un sfârșit penibil, dacă nu chiar penal.

În siajul acestei mari erori de evaluarea a propriei situații, alături de sfidarea Comisiei de Cultură a Camerei Deputaților, se înscriu și sprijinul și ocrotirea pe care șefa TVR le-a oferit coordonatorului cu atribuții de director al TVR Craiova, Anca Dindirică, soția consilierului PSD și francmasonului Lucian Dindirică.

Dacă nu și-ar fi trădat vocația de jurnalist și ar fi acționat în temeiul exigențelor acestei meserii – să-și cultive surse în Partid și în structurile interne ale TVR, să culeagă și să evalueze corect informațiile primite, să-și păstreze pentru „zile negre” informațiile „fierbinți” etc. – Doina Gradea ar fi aflat că unii dintre „protejații” ei în studiourile teritoriale salivează abundent după funcția pe care încă o deține și-și fac „lobby” pe lângă cei implicați în lupta de putere din PSD, folosind toate pârghiile posibile: limba dulce, șorțulețul de mason, promisiuni peste promisiuni, șupușenie până la penibil.

Probabil foarte curând, madam Gradea va afla pe propria-i piele cât de adevărată este zicala „pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești!”. Nesimțirea în care șefa TVR s-a retras ca într-o fortăreață nu o ajută, dimpotrivă, o condamnă, iar ocrotirea pe care încă o oferă unor personaje dubioase din structurile teritoriale ale TVR se va dovedi a fi „hrănirea șarpelui la sân”.

Adio, madam Gradea, ai pierdut pe propria nesimțire!

***

Sursa foto: http://eurovision.tvr.ro

Comments

comments

Leave A Reply

Your email address will not be published.