Ziarul lu' perfectu' simplu

Ştefan Stoica, președintele PNL Dolj: „Noi nu punem trei borduri pe drumul expres, noi dezvoltăm cu adevărat Doljul!“

125

Reporter: Bună ziua, domnule preşedinte! Ne aflăm la sfârşitul unei campanii electorale atipice, ale cărei reguli au fost trasate de o pandemie ce a cuprins întreaga planetă. Ce concluzii s-ar putea desprinde după cele patru săptămâni de dezbatere electorală?
Ştefan Stoica: Bună ziua! Am avut o campanie electorală dificilă din toate punctele de vedere, o campanie electorală îngreunată semnificativ de situaţia sanitară. Asta nu ne-a făcut să dăm înapoi, ba dimpotrivă, am arătat că putem crea premisele de dezvoltare când e greu. În cele 30 de zile am străbătut județul în lung și în lat și am văzut că avem potențial, avem un județ frumos ce poate rivaliza cu cele mai dezvoltate din țară. Și se fac pași mari în acest sens! Sunt câteva localităţi în judeţul Dolj, localităţi conduse de primari cu adevărat gospodari, unde civilizaţia îşi face loc uşor, uşor. Şi aş aminti aici Băileştiul, condus de ani buni de un primar liberal, Castranova şi Predeşti, de asemenea având primari liberali. Dar este prea puţin pentru o ţară membră a Uniunii Europene! Acordați-ne încrederea dumneavoastră pe 6 decembrie și vom demonstra că toate planurile de pe hârtie sunt realizabile!

Rep.: Partidul Naţional Liberal se află de aproape un an la guvernare. Ce a reprezentat acest lucru pentru doljeni?
Ş.S.: Deşi am avut opt luni caracterizate printr-o gravă criză, o situaţie fără precedent în ultima sută de ani în istoria României, guvernul liberal condus de domnul Ludovic Orban şi în componenţa căruia se află doi miniştri craioveni, domnul Nicolae Ciucă şi domnul Ionuţ Stroe, a început investiţii de amploare în judeţul Dolj. Exemplele sunt multiple. În primul rând, aş aminti aici de construcţia drumului expres Craiova-Bucureşti, lucrări care se derulează în forţă în acest moment. Deşi în primăvară, reprezentanţi ai PSD Dolj au susţinut fără jenă și fără probe că am abandonat acest proiect, iată că realitatea din teren le dă peste nas. Noi nu punem trei borduri pe drumul expres, noi punem asfalt pe zeci de kilometri. Și se văd! Lucrările sunt în grafic și anul viitor se va circula pe tronsonul Balș-Slatina al drumului expres. Apoi, aş dori să subliniez o altă realizare a cabinetului liberal: Spitalul Regional de Urgenţă Craiova.  Investițiile în sănătate sunt așteptate de peste două milioane de olteni, într-un context deja sufocat de lipsurile sanitare. Cunosc toate aceste aspecte și voi pune umărul la dezvoltarea județului, indiferent  că vorbim de sistemul sanitar, de infrastructură, de domeniul cultural! O altă investiție importantă este cea de la magistrala de gaze naturale Craiova-Calafat, lucrări care se desfăşoară la capacitate maximă ca urmare a unei alocări bugetare foarte mari asigurate de guvernul liberal. Putem vorbi şi despre atenţia pe care am acordat-o educaţiei doljene în aceste luni. În curând, cel târziu săptămâna viitoare, după informaţiile mele, se va semna contractul cu firma de construcţii care va reabilita Colegiul Carol I, un obiectiv primordial pentru judeţul Dolj. Amintiţi-vă, vă rog, că de şase ani ne amăgesc domnii şi doamnele de la PSD că vor demara proiectul de reabilitare… Plimbau căruciorul de documente prin şedinţele de Consiliu Local, mimând dorinţa şi implicarea de a rezolva acest proiect. Guvernarea liberala a arătat că se poate și edificiul își va recăpăta strălucirea, dar va fi și o construcție sigură pentru elevii ce învață aici. Aş dori, de asemenea, să subliniez proiectul de modernizare a zece avioane IAR Şoim, proiect care va salva Fabrica de Avioane Craiova de la un faliment sigur, ce îi fusese hărăzit de guvernul PSD. Prin implicarea domnului ministru Nicolae Ciucă, acest proiect a fost semnat, iar sutele de angajaţi ai fabricii vor avea de lucru în anii care urmează. Şi dacă tot vorbim de investiţii ale guvernului liberal în judeţul Dolj, se cuvine a aminti şi de proiectul de modernizare a portului Calafat, în valoare de aproximativ 69 de milioane de lei fonduri nerambursabile, proiect care a fost aprobat într-o şedinţă de Guvern din această lună, de reabilitarea liniei ferate Craiova-Calafat, proiect în valoare la 2,5 miliarde lei ce va crește calitatea serviciilor feroviare prin reînnoirea infrastructurii liniilor şi corectarea geometriei traseului pentru viteza de 160 km/h. De asemenea, trebuie menţionat faptul că unul dintre cele importante deziderate ale doljenilor, conectarea Doljului cu Europa, se va realiza prin construcţia autostrăzii Calafat-Lugoj, proiect strategic pentru întreaga Oltenie, asumat de PNL în Programul de Guvernare pentru perioada 2021-2024.
Rep.: Domnule preşedinte, eu sunt oltean, doljean, ca şi dumneavoastră. Convingeţi-mă să votez PNL-ul…
Ş.S.: V-aş întreba dacă sunteţi mulţumit de felul în care trăiţi în prezent! Şi v-aş invita să aveţi în vedere că se poate trăi mult mai bine! Priviţi spre Oradea, Cluj sau Arad şi vă veţi convinge…Mergeţi la vot şi votaţi PNL dacă doriţi să dezvoltăm cu adevărat Doljul!

Comandat de PNL Dolj – Executat de Asociația Visit Oltenia – CUI Mandatar Financiar: 11200020

Comments

comments

Leave A Reply

Your email address will not be published.