Ziarul lu' perfectu' simplu

Știați că o singură echipă din Liga 1 a adunat 0 puncte cu FCSB și CFR? Din 5 încercări

283

În ediția curentă, CS Universitatea s-a clasat pentru prima oară-n viața ei mai sus decât FCSB la finele sezonului regulat și, tot în premieră, a văzut cum e pe locu-ntâi în clasament, după primul ei meci din play off, fie și-n clasamentul intermediar, până să joace și CFR Cluj.

Ce ne facem, frate, cu acești clujeni, campioni ai țării și europeni?

Păreau premise solide pentru angajarea reală în lupta pentru titlu a Craiovei. Și poate că mai par și acum, dacă te uiți în clasament: 4 puncte până la primul loc. Dar dacă te uiți și peste rezultate, presupunând că ești suporter al Clubului Sportiv Universitatea, te ia cu fiori când vezi ce-a făcut cu Căile Ferate Române Cluj și Fotbal Club Sport București. În sezonul regulat, 0-2 și 0-2 cu CFR și 0-1 și 0-2 cu FCSB. Acum, în etapa a doua din play off, 1-4 cu FCSB. Rezultatul înseamnă un regres, cel mai mare scor încasat în acest campionat, dar și un progres: primul gol marcat împotriva primelor două clasate de acum și din precedentele două ediții.

Oți crede că FCSB și CFR sunt niște coloși pentru campionatul României, c-ar trebui să vină peste ele Manchester City și Bayern ca să le bată careva? Să vedem ce rezultate au obținut celelalte 13 competitoare din Liga 1 în fața acestor mari sperietori ale Craiovei.

Clinceni a făcut 0-0 la FCSB, Hermannstadt 1-1 cu CFR, iar Chindia a așteptat ultimul minut din ultima etapă a sezonului regulat pentru un 1-1 la FCSB. Sepsi: 1-1 cu CFR și 0-0 cu FCSB, și cu asta am epuizat echipele care nu s-au bucurat de victorie nici cu CFR, nici cu FCSB.

Voluntari a bătut cu 3-1 la FCSB, un car de vreme stând cu această unică victorie pe linia de clasament.

Viitorul n-a pierdut cu CFR, 3-1 și 0-0.

În decurs de o lună, Gaz Metan a jucat de două ori la Mediaș cu CFR: 0-0 și 0-0. Nici FCSB nu-i dăduse gol acasă. Și să-i fi dat și trei, tot degeaba: Gaz Metan – FCSB 4-0.

Dinamo a pierdut un singur meci dintre cele patru: 0-0 cu CFR, 1-1 și 2-1 cu FCSB.

FC Botoșani a jucat cu granzii de cinci ori, agonisind ceva-ceva: 2-1 cu CFR, 2-0 și 2-2 cu FCSB.

Am ajuns la retrogradabila CSMS Iași, găsiți ceva de care să vă țineți bine: 1-1 și 2-1 cu CFR, 2-1 la FCSB!

Din 5 meciuri, dintre care 2 jucate la Cluj, Astra a ieșit cu + 3 la adevăr: 3-2 cu CFR, 2-1 și 3-1 cu FCSB.

Astea sunt cele 13 echipe. La niciuna nu găsim doar cifra 0 pe coloanele cu vitorii și egaluri în înfruntările cu FCSB și CFR.

Să fi obținut Craiova rezultatele Iașiului în fața celor două rivale la titlu… În sezonul regulat: 7 puncte în plus pentru ea, 5 în minus pentru CFR, 3 în minus pentru FCSB. Asta ar fi însemnat, înainte de play off: Craiova 53 de puncte, CFR 47, FCSB 41.

Comments

comments

Leave A Reply

Your email address will not be published.