Ziarul lu' perfectu' simplu

Stropii de cultură: Aniversarea Revoluţiei. Când era rău, era mai bine ?

Autor: Cristian Voicu

Se întâmpla acum nişte ani. Cu ocazia Zilelor Craiovei, în sala de festivităţi a Primăriei avea loc o lansare de cărţi. La terminarea lansărilor, s-a dat cuvântul publicului. Aparent fără  legătură cu vreuna din lucrările prezentate, se ridică un domn intrat binişor în vârsta a treia care începe un discurs după cum urmează (citez din memorie, subsemnatul fiind prezent la eveniment şi sper să o fac destul de corect):

„Generaţia mea a crescut pe marginea şanţului, cu căciula rusească pe urechi şi cu ţâţa în gură. N-o fi fost prea comod, dar aşa cum a crescut şi învăţat, generaţia asta a mea, mai lucrând şi duminica (fără plată), mai stând la coadă la iaurt dimineaţa de la ora 5, fie vară, fie iarnă, a contribuit la propăşirea patriei. Generaţia dv. (şi arăta cu degetul, acuzator, către un grup de studenţi participanţi şi ei la lansare) a crescut în schimb cu căştile pe urechi şi cu sticla de Coca Cola în gură. Păi, o fi acelaşi lucru? Nu doresc să-mi răspundeţi, dar tare mi-e teamă că dacă veţi mai prinde vârsta mea, n-o să prea aveţi cu ce să vă lăudaţi. Ăştia care veţi mai rămâne pe aici, că vă e gândul numai la plecat pe-afară, euroi, dolari, vile şi maşini. Păi astea se fac cu muncă, iar voi, să mă ierte Dumnezeu…”

Subsemnatul nu am mai putut răbda până la finalul discursului în cauză şi, în virtutea obiceiului de a adresa întrebări pe la astfel de evenimente (recunosc, multe din ele nu prea comode, dar n-am „talente“ de omagist), l-am întrerupt şi abordat frontal pe insul cu pricina: Stimate domn, fatalmente, ce să-i faci, nu ne naştem toţi în aceeaşi epocă, iar dacă dv. şi generaţia dv. au propăşit atât de bine ţara, la naiba a mai fost nevoie să ieşim în stradă între 16-22 decembrie 1989, dar şi mai înainte, la Braşov, prin 1987, de exemplu? Cât despre statul la coadă la iaurt, de la 5 dimineaţa, doriţi să-l interpretez ca pe un act de eroism? Să fiţi sănătos, n-am ce brumă de respect să vă port pentru chestia asta. Aţi cauţionat şi dv. în acest mod, alături de mulţi alţii aflaţi în aceeaşi postură, un regim criminal.

Aş mai fi avut multe să îi replic, dar m-am oprit aici.

Întâmplător sau ba, un sondaj recent ne arată că mai mult de jumătate dintre români s-ar întoarce la comunism. Ca rezultat al ultimilor 28 de ani de experimente democratice, dar mai ales al evenimentelor din ultimele câteva luni, 53% dintre români ar vrea să revină la „Epoca de Aur.“ Nostalgia acelor vremuri îi cuprinde pe unii cu atât mai uşor, evident şi din cauza haosului politic în care a intrat România. Când era rău, era mai bine.

Încă ceva. Pe la sfârşitul lunii decembrie 2009, am văzut un spectacol care a declanşat multe pasiuni şi controverse. Se numea „Douăzeci de ani… degeaba?!“ cu Tudor Gheorghe, orchestră simfonică şi recitativ. Mesajul spectacolului nu se dorea (probabil) voit pesimist, dar asta reuşea. Dacă vrei să vezi doar partea goală a paharului. Dacă vrei să vezi şi partea plină, cea mai şchioapă democraţie este, oricum, mai bună decât cea mai blândă dictatură. Măcar în libertate mai ai posibilitatea să alegi. Că nu o facem întotdeauna în cunoştinţă de cauză, este problema fiecăruia în parte. Dar ştiţi de ce rămâne întotdeauna imperfectă democraţia? Pentru că un vot al unui om educat = un vot al unui om needucat.

Nu cred că vreun legiuitor va proceda vreodată la indexarea valorii votului cu volumul educaţiei (în cazul celor educaţi) aşa cum făceau prin anii ’90 domnii Roman, Stolojan şi Văcăroiu cu salariile, raportat la inflaţie. De-aia n-are ursul (pardon, democraţia) coadă şi se înmulţesc şi nostalgicii ca ciupercile după ploaie. Mă rog, între timp mai trec dintre ei şi în lumea drepţilor…

P.S. Cu ocazia primei vizite de lucru în Craiova (se întâmpla pe la mijlocul lui iunie 1966), Ceauşescu a rostit un discurs în centrul oraşului care se încheia astfel (citez tot din memorie): „Craiovenii trebuie să fie pentru totdeauna recunoscători Partidului (Comunist Român n.a.), căci numai Partidul va face Craiova din cetatea banului şi a opresiunii o cetate a muncii, ştiinţei şi culturii!“ Dacă e vorba de banul la care se probabil se gândea Ceauşescu (la momentul acela un lider mai mult decât promiţător), paradigma i-a reuşit: Craiova este acum codaşă (chiar prăbuşită) la economie, fruntaşă la mitinguri omagistice şi cu o cultură în disoluţie, tributară în bună măsură foştilor culturnici ai momentului înainte pomenit. Nimic nu este întâmplător sub soare.

Comments

comments

Leave A Reply

Your email address will not be published.